
Am tinut cindva niste seminarii cu tema "portretul" si ca bonus la acele seminarii, cei care venisera puteau sa intrebe un timp pe o lista de discutii dedicata, diverse despre fotografie.
Pentru ca discutiile erau interesante si informatiile multe, am decis sa las lista deschisa si altora; acum nu mai sunt nici pe departe discutiile de odinioara si practic lista e muribunda, citeva mesaje pe luna, ca si cum nu ar fi.
Acolo, cineva a postat un portret cu fundal negru cu par negru si nu vedeai unde incepe fundalul si unde parul, parea ca
fundalul e peste tot
Cineva spune pe lista acolo despre imaginea in cauza: "De obicei nu zic nimic de lipsa de detalii in negru, insa in ceea ce priveste prima fotografie, chiar este foarte dificil sa iti dai seama unde
incepe si unde se termina parul. Am deschis fotografia si in Photoshop, iar pentru a obtine detalii in negru aceasta trebuie foarte mult supraexpusa."
Altcineva spune:
"Poza #1 ar fi fost mult mai interesanta daca aplicai o lumina gen celei aplicate in poza #2. Adica o lumina din spate, sau sus dreapta, sa dea un contur parului. Imaginea e interesanta dar mult prea mult negru (apropo de ce daca subiectul are par negru nu se foloseste fundal de alta culoare gen maro/gri/rosu?)."
Autorul a spus ca
" Nici eu nu stiu ce sa zic despre chestia asta cu detalii in negru. Adica de ce nu se poate accepta ca si pozele fara astfel de detalii sunt bune sau ca nu este imperios necesar, odata ce o poza a fost analizata in ansamblu si se ajunge la concluzia, de exemplu, unei intentii si nu a unei erori.
Pot da o multime de exemple de fotografi extrem de valorosi, nu din Ro, care par a nu avea nici un stres vizavi de acest aspect. Poate n-am priceput eu prea bine, dar pana ma voi convinge singur raman la ideea ca nu este obligatoriu. "
Apoi eu am spus ca este o cutuma ca negrul sa aiba informatii si detalii, chiar minore, care sa detaseze portretul de fundal si sa vezi unde se termina ce si cum incepe ce.
Mai exact am spus ca
" Pe de o parte, sigur, poate fi interesant sa construiti un stil cu lipsa de detalii in negru – nu e nici o problema. Sunt imagini de impact si extrem de personale. Poate fi un stil, o viziune, o transcriere a sufletului Dvs. Dar, daca vorbim de fotografia academica, deranjaza enorm o imagine la care nu vezi unde se termina capul si unde incepe parul, si unde negrul de fundal se scurge in par; tot academic vorbind, la 0709 mie nu imi place cum se vede pielea, nu imi plac cutele de pe git, si desi expresia ar fi interesanta, lumina mi se pare extrem de artificiala. In nici o pictura sau gravura, din ce epoca vreti, nu o sa vedeti un cap cu parul cu aceeasi tonalitate ca fundalul. Poate ar trebui sa dedicati citeva zeci de ore studiului artelor plastice, adica sa va uitati la picturi si sa le analizati… ar fi foarte util.Este foarte bine ca va iubiti opera si ca o aparati. Dar, in procesul de creatie, in general, sunt niste reguli… daca va printati imaginea aia o sa vedeti ca arata foarte urit. Pentru multi.E mult de discutat.Cred ca fotografia s-ar face mai simplu studiind ce s-a facut, de ce s-a facut, decit descoperind fara incetare chestii stabilite de mult."
In general, in fotografie exista foarte multe curente si tendinte; unii fac lomografie, altii stenopa, altii instalatii sau fotografie neconventionala ori moderna ori alte curente imbratisaza; in general insa cei care suntem pe coordonatele listei sunt mai conventionali, mai academici, si asa interpretam lucrurile, ca sa fie mai simplu.
Acu`, nu era vorba acolo de domnia sa ci strict de un portret caruia i se vad plombele in fundal, care e negru si intra in par fundalu` si in toate cele.
Domnul profesor aminteste de niste tabloruri - nefericit alese, acolo fundalul nu e negru ci matasos, valurat, cu subexpuneri, oricum dar nu negru, si daca e negru, nu intra in parul sau in detaliile fara detalii ale portretului, fundalul nu patrunde in structura portretului ci il detasaza, ceea ce ziceam si noi pe lista ca ar trebui.
In alta ordine de idei, sigur ca putem sa ne facem un stil care sa contina mult negru, in care negrul sa inunde imaginea, in care negrul sa fie o simfonie.
Problema este mai complexa, nu vreau sa o dezvolt aici si acum, una este sa faci o imagine pentru vizualizare de 800 de pixeli latura lunga, si alta este un print A3 superb - un portofoliu cu imagini cu foarte multe zone de negru absolut de valoare 0 ( fara detalii) este posibil, desigur, dar eu nu am vazut inca ceva facut pe meserie.
Ultima expozitie a domnului Constantinescu vazuta de mine avea lucrari cu mult negru, dar erau fisiere trimise la marit si neurmarite de autor la productie si i-am spus si atunci ca pierde foarte mult daca nu modeleaza umbrele, negrul absolut pe zone mari poate da bine pe ecran dar pe print, poate fi posibil sa se compuna intr-o imagine superba, dar eu nu am vazut inca asa ceva pe la noi si cam pe nicaieri. Este posibil sa fie dar nu am vazut. Vorbesc strict de printuri.
Chestia asta cu negrurile e mai complexa, cine printeaza poate intelege, poate nu, poate artistii se exprima pe ei si asta este superb, sau poate ii intereseaza diverse pareri, si asta poate sau nu sa fie constructiv.
Totul e relativ.
Din pacate, fotografii romani nu au portofolii de imagini cu grija tiparite, la calitate maxima, si cind le au nu se intilnesc sa le discute, si nu se intilnesc mai de loc, sa le arate, sa le analizeze, ceea ce e jalea absoluta; am avut chiar un coleg care a printat 30 de lucrari linga mine si nu le-a aratat, nici nu le-am cerut, dar simplul fapt de a nu arata ce faci mi se pare o tendinta extrem de interesanta... mai nou oamenii prefera sa se exprime pe blog in loc sa se vada la o cafea cu pozele in fata si sa arate fiecare ce a mai facut, dar nu cu laptopu ci cu printul de lux - ca daca zic de digigrafia de saptamina trecuta poate zic prea mult si lumea nu intelege, din pacate, pe aici, ce e aia.
Asa ca una e poza pe ecran, alta e imaginea tinuta in mina, printata la maxima calitate, sub atenta supraveghere sau de catre autor... nu pe graba, ca hai, ca pleosc, ca ce misto, e pe hirtie neamule, si tot asa.
Discutia e mai complicata si merita facuta la o cafea, cuvintul scris distorsioneaza si artisti sunt sensibili si le sare smaltul usor...
Cine e interesat poate citi chestii superbe pe tema la
http://www.luminous-landscape.com/columns/reflections2.shtml
Obligatorie ar fi lectura de la
http://www.luminous-landscape.com/essays/rant23b.shtml
Mai scrie domnul profesor pe blog acolo:
"Probabil că pentru unii negrul nu are nici un mister, asemeni pentru alb. Corect la urma urmei, nu le poți cere tuturor să își depășească nivelul cognitiv. De aici până la a desființa albul pur sau negrul pur este o cale atât de lungă, că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă. Apropos, Universul este negru. Nu gri.
În arta asiatică negrul pur simbolizează absolutul, profunzimea, independența, negarea zidurilor ce limitează omul în acțiunile sale."
Adica io sunt ala care nu imi depasesc nivelul cognitiv. Trist. Asta e.
SI pe deasupra nu imi neg zidurile, pentru c asunt un bou care vrea detalii in negru.
Toata discutia a pornit de la o poza - un portret cu parul negru si fundalul negru la care nu se detasa si nu se vedea unde incepe fundalul si unde parul.
Asa sunt eu, stau prost cu cognitivu, cu zidurile, si cu estetica, nu mai zic, sunt dezastru, pentru ca nu am sensibilitate, cum citim pe
blogul respectiv:
"estetica a apărut din nevoia oamenilor de cuget de a trata lipsa sensibilităţii artistice prin judecăţi aproximativ obiective, adică străine de fenomenul substanţial al emoţiei.
Si toate astea din cauza unei poze cu fundalu-n par. Nu sunt io prost, nu trebuia sa zic nene, ce capodopera, ce frumos, bravo, e superb?
Aveam acu si emotie senzitiva, si judecata, si nici nu imi negam zidurile. Tare.